© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Omul pe care Dumnezeu l-a numit nebun[2005-11-19]pr. Anthony M. ConiarisEra o înmormântare. Prietenii se adunaseră în cimitir lângă mormântul în care un vechi prieten - Sam - era îngropat. Sam a fost un individ foarte competitiv. Deţinea un lanţ de restaurante. Nu i-a plăcut niciodată să piardă. A fost un tip dur. Niciodată nu ar fi lăsat un competitor să fie mai bun decât el. Ar fi pierdut mai degrabă bani într-o afacere decât să lase un competitor să îl învingă. Sam s-a jucat la fel şi cu moartea. Cu fiecare diagnostic care continua să îi dezvăluie boala fatală, Sam continua să strige: "Aduceţi-mi alt specialist". Unul dintre competitorii săi a spus: "Atunci când Domnul îl cheamă pe bătrânul Sam, el pur şi simplu nu vrea să meargă". În final a mers. Dar a încercat să îi învingă pe viermi. A pus să fie închis în vid într-un sicriu de 8.000 de dolari. Şi pentru ca nimeni să nu îl uite, Sam a lăsat instrucţiuni să fie înălţat un monument de 8 metri deasupra mormântului său. Era cel mai înalt din cimitir. În timp ce prietenii părăseau cimitirul, au fost auziţi spunând: "Cu siguranţă Sam a fost un tip greu de învins". Isus a spus odată o parabolă despre un om asemenea lui Sam. Este numită parabola bogatului nebun. Bogatul din această parabolă a fost un prosper proprietar de pământuri. Isus nu sugerează că ar fi fost în vreun fel necinstit. Şi-a făcut averea prin efort cinstit şi muncă grea. După standardele lumii, era un om de succes. Recolta lui a fost atât de mare încât a trebuit să se extindă. Marea sa ambiţie în viaţă a fost aceea de a putea trăi uşor: să mănânce, să bea şi să se veselească. Însă Dumnezeu l-a numit nebun. Şi omul a murit înainte să se poată bucura de averea sa. "Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu." "Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina" Să privim mai îndeaproape această parabolă. Isus începe prin a spune: "Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina". Uneori se întâmplă accidente fatale în silozurile de grâu. Câte un muncitor ajunge să fie îngropat sub un munte de grâu. Ceva asemănător i s-a întâmplat acestui bogat fermier. Viaţa sa reală a fost îngropată sub avalanşa uriaşă a recoltei. "Şi el cugeta în sine" Bogatul "cugeta în sine", ne spune Isus. Ceea ce ne spunem nouă înşine este important. Dezvăluie omul interior. Arată cine suntem cu adevărat. Nu ceea ce un om îi spune soţiei sau preotului arată adevărata persoană, ci ceea ce îşi spune sieşi. Ce a cugetat bogatul în sinea lui? Cuprinzându-şi cu privirea recolta abundentă, ar fi putut să se gândească la pământul fertil pe care i l-a dat Dumnezeu, cu ploaie şi cu soare. Ar fi putut să se gândească la sănătatea lui excelentă şi la numeroşii lucrători fideli care au ajutat la cultivarea solului pentru a produce o recoltă atât de bogată. Ar fi putut să se gândească la Dumnezeu şi să îi mulţumească pentru toate aceste binecuvântări. Ar fi putut să spună: "Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mi-ai dăruit mult mai mult decât voi avea vreodată nevoie pentru mine însumi. Pentru a-ţi arăta cât de recunoscător sunt, voi folosi o parte din această recoltă pentru a-i hrăni pe cei săraci." "Ce voi face?" Din păcate însă, nu acestea sunt cuvintele pe care le-a spus. Ascultând conversaţia lui cu sine însuşi, vedem că nu conştientizează ce îi datorează lui Dumnezeu şi confraţilor săi. Singurul lui gând este despre sine, cum poate să depoziteze mai bine totul. "Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele". A uitat de aproapele lui În scurta sa conversaţie cu sine însuşi, observaţi de câte ori se referă la sine, şi foloseşte pronumele "eu... mele... meu...". Nici o dată nu se gândeşte la altcineva care ar avea de a face cu succesul său. Neil R. Lightfoot scrie: "În timp ce el îşi spune în sine: 'Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?', poate un vecin de peste câmp îşi spune: 'Ce să mă fac, pentru că nu am nici măcar pâine pentru copiii mei?' Dacă bogatul nu avea destule hambare, existau alte locuri în care să îşi poată pune grânele. Aşa cum a spus Ambrozie: 'Tu ai hambare - pieptul celui nevoiaş, casele văduvelor, gurile orfanilor şi ale copiilor'" (Neil R. Lightfoot, "Lessons - From the Parables," p. 79. Baker Book House, Grand Rapids, Michigan). Însă bogatul fermier nu s-a putut gândi decât la sine. A fost asemenea unei doamne egoiste despre care se spunea: "Edith a trăit într-o lume mică, care se mărginea la nord, la sud, la est şi la vest cu Edith." "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani" Bogatul îşi continuă conversaţia: "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani." Aceste multe bunătăţi ale sale îi dau un fals sentiment de siguranţă. El nu are nevoie de Dumnezeu; nu are nevoie de rugăciune; pentru că are atâtea altele. El simte că bogăţiile sunt zidul lui de apărare împotriva tuturor relelor. Nu s-a gândit deloc la moarte. De fapt, multele lui bunătăţi fac să fie dificil pentru el să contemple moartea. El ilustrează ceea ce a spus odată Dr. Johnson. După ce a fost dus să viziteze o proprietate luxoasă, a remarcat: "Acestea sunt lucrurile care fac să fie greu să mori". Să comparăm falsa lui siguranţă cu siguranţa reală a unuia dintre primii creştini. "Te voi exila", i-a spus magistratul roman. "Nu puteţi", i-a răspuns creştinul. "Lumea întreagă este casa Tatălui meu". "Te voi omorî." "Moartea mă va duce în prezenţa lui Dumnezeu." "Îţi voi lua comorile." "Nu puteţi, deoarece comoara mea este în ceruri." "Te voi duce departe de oameni şi nu vei mai avea nici un prieten." "Nu puteţi, deoarece am un Prieten de care nu mă puteţi despărţi." Siguranţa lui nu era bazată pe hambare mai mari sau pe multe bunătăţi, ci pe Dumnezeu. "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani." El a uitat de tot de timp. Credea că va trăi veşnic. Şi-a făcut planuri pentru "mulţi ani", deşi mai avea doar o zi. El nu ar fi urmat să lucreze până la moarte. Ştia când să se oprească. "Odihneşte-te". Urma să încetinească ritmul şi să trăiască. Nu ar fi făcut un atac de cord. Urma să se retragă. Şi-a făcut planuri atente şi detaliate pentru a se bucura de averea sa. "Mănâncă, bea, veseleşte-te" Iată un om care nu ar fi aşteptat vreo imaginară bucată de plăcintă din cer. Urma să se bucure acum. Urma să găsească acum fericire în a mânca, a bea, a-şi face poftele. "Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!" În culmea succesului său, Dumnezeu îi apare fermierului bogat şi îl numeşte nebun. Am putea să nu fim de acord cu Dumnezeu că acest om a fost nebun. A fost un om de succes, dar a fost oare nebun? În fond, nu aceasta este şi filozofia noastră despre succes, să ne extindem afacerile, economiile, proprietăţile şi să privim spre ziua în care vom putea să spunem sufletelor noastre: "Odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te." Însă Dumnezeu insistă că acest om a fost nebun. A fost nebun pentru că s-a preocupat de lucruri mărunte. Lucruri mărunte? A-ţi câştiga existenţa este un lucru mărunt? Da, în comparaţie cu a-ţi trăi existenţa. A găsi plăcere este un lucru mărunt? Da, în comparaţie cu a găsi un scop. A te gândi la construirea unor hambare mai mari şi la sporirea afacerii tale este un lucru mărunt? Da, în comparaţie cu a te gândi la îmbunătăţirea stării sufletului tău şi a lumii din jurul tău. În ciuda succesului său material, acest om a fost nebun. A trăit doar pentru sine. A uitat de aproapele său. A uitat de Dumnezeu. A uitat adevăratul lui scop în viaţă. A uitat că omul nu este ceea ce are. În toate eforturile sale de a se îmbogăţi, a devenit extrem de sărac din punct de vedere spiritual. Când ne gândim la acest bogat fermier, majoritatea dintre noi îl asociem cu oamenii cu mulţi bani care controlează bursa şi au imense proprietăţi imobiliare. În mod foarte convenabil încercăm să uităm că aceeaşi nebunie poate exista în noi toţi. Cât de mulţi oameni obişnuiţi nu trăiesc astăzi cu filozofia acestui bogat: hambare mai mari şi mai bune, bunuri multe strânse pentru mulţi ani, odihnă, mâncare, băutură şi distracţie? Nu toate acestea sunt rele în sine, dar le urmărim într-o asemenea măsură încât ajungem să ne pierdem sufletele. "Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!" Ce înţelegem prin succes? Succes după care standarde? Lecţia evanghelică de astăzi ne spune că Dumnezeu este Judecătorul în faţa căruia vom sta într-o zi. El este Cel care va declara "succesul" sau "insuccesul" nostru. Şi El ne spune că cei care au adevărat succes nu sunt aceia care deţin doar o colecţie de lucruri de arătat din călătoria lor prin viaţă, ci aceia care sunt bogaţi în credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu şi om. "În această noapte vor cere de la tine sufletul tău" Aceasta este mai mult decât o anunţare a morţii. Pentru că acest om era mort chiar înainte de a muri. Aceasta este o chemare la a da socoteală. Aceasta este judecata înaintea lui Dumnezeu. Aici Dumnezeu îi spune bogatului că toată viaţa sa a fost în zadar, că toate faptele sale nu valorează nimic. David A. Redding a spus despre felul în care a murit fermierul bogat: "... Dumnezeu a spus: 'În această noapte', şi el a murit. Poate în graba frenetică de a-şi construi hambare şi-a pierdut sănătatea. Când era gata să se retragă şi să trăiască din grăsimea acumulată, timpul lui a expirat. Moartea sa nu este un mister de rezolvat; pur şi simplu s-a ars pregătindu-se pentru zilele ploioase... De ani de zile, prin nebunia sa, îl chema pe antreprenorul de pompe funebre... Omul a murit pentru că a fost nebun. În mod deliberat şi-a suflat lumânarea cu viforul lăcomiei sale" (David A. Redding, The Parables He Told. Fleming H. Revell Company. Old Tappan, New Jersey 1962). Dumnezeu ţine la noi într-atât încât ne dă mai mult decât această parabolă ca avertisment. Ţine la noi într-atât încât ne dă un Mântuitor care să ne împiedice să acţionăm ca nişte nebuni. A venit ca să avem viaţă, nu o viaţă prinsă în capcana banilor, ci o viaţă liberă, din belşug, în comuniune cu Creatorul nostru. "Ale cui vor fi?" "Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?" A fost atât de absorbit de sine încât nu a avut nici un prieten căruia să îi poată lăsa bunurile sale. Cât de mult a lăsat în urmă? Toate bunurile pentru care a lucrat în viaţa sa! Nimănui! Bogat în Dumnezeu "Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu." Bogăţia care contează în ochii lui Dumnezeu este adunată de un suflet care a învăţat să se roage, de o conştiinţă clară, de o viaţă dedicată Celui care deţine pământul de pe ambele maluri ale râului, de un suflet care a căutat şi a primit iertarea lui Dumnezeu, de un om care crede că toate hambarele pe care le are sunt cu adevărat ale lui Dumnezeu, încredinţate lui pentru a fi folosite nu doar pentru sine ci şi pentru alţii. Aşa după cum i-a scris Sf. Pavel lui Timotei, "Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră, să facă ce e bine, să se înavuţească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă, agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa veşnică" (1Timotei 6,17-19). Într-o zi un bogat proprietar de pământuri i-a arătat unui tânăr preot imensa sa fermă. "Totul în acea direcţie, cât de departe poţi vedea, este al meu", a spus el. Apoi întorcându-se spre est, sud şi vest, a spus acelaşi lucru. Tânărul preot i-a răspuns: "M-ai întors spre toate cele patru direcţii ale pământului, şi mi-ai arătat tot ce ai. Un lucru însă nu mi-ai spus". Şi-a ridicat mâna şi a arătat în sus. "Cât de mult ai în acea direcţie?" "Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1149, Ultimul acces: 2026-10-13 13:19:16
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
